x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit pe DN1. Patru copii, implicați în tragedie

Accident cumplit pe DN1. Patru copii, implicați în tragedie

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2026   •   08:28
Accident cumplit pe DN1. Patru copii, implicați în tragedie
Accident pe DN1

Traficul rutier este blocat total miercuri dimineaţă pe DN 1, între localităţile Veştem şi Sibiu, în urma unui accident de circulaţie în care sunt implicate şase persoane, dintre care patru copii, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Deocamdată persoanele implicate în accident sunt evaluate medical. ISU Sibiu a mobilizat la locul intervenţiei două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere, în sprijin fiind trimis şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, poliţiştii rutieri au intervenit la accidentul produs pe DN 1, la kilometrul 298+500, între Veştem şi municipiul Sibiu, iar circulaţia este blocată total în zonă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident sibiu copii smurd