Prim adjunctul inspectorului şef al ISU Giurgiu, Marius Stanciu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că echipajele de scafandri de la ISU Giurgiu efectuează de aproape cinci zile operaţiuni de căutare a unei fetiţe în vârstă de 15 ani din localitatea Novaci, judeţul Giurgiu, presupusă a fi înecată în râul Argeş la începutul acestei luni.
'Din spusele martorilor, fetiţa în vârstă de 15 ani împreună cu tatăl acesteia veneau dinspre Dărăşti, Ilfov, şi, dorind să scurteze drumul către casă, spre localitatea Novaci, judeţul Giurgiu, au luat-o pe câmp, pe o scurtătură, şi au încercat să traverseze un podeţ peste care apele râului Argeş erau deversate de o zi şi jumătate (n.r. în judeţ apele râului Argeş fiind crescute din cauza căderilor masive de ploi), lama de apă pe podeţ fiind de aproximativ 20 de centimetri, dar, din spusele martorilor, aceştia ar fi alunecat şi au căzut în apă. În primă fază noi am fost chemaţi în ajutor de către ISU Ilfov în data de 3 decembrie, iar acum căutările sunt efectuate împreună', a declarat marţi, pentru AGERPRES, prim-adjunctul şefului ISU Giurgiu, Marius Stanciu.
El spune că 'trupul bărbatului a fost găsit de scafandrii ISU Giurgiu, iar acum se fac căutări cu scafandrii ISU Giurgiu, de la Ilfov şi de la Bucureşti şi pentru găsirea fetiţei în vârstă de 15 ani presupusă a fi înecată'.