O infirmieră din Mediaş, Eva Grancia, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, ea fiind acuzată de procurorii DIICOT că a constrâns mai multe fete cu deficienţe mentale, din centrele de integrare prin terapie ocupaţională de la Dumbrăveni şi Mediaş, să se prostitueze sau să practice cerşetoria.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Eva Grancia a fost reţinută de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, ea fiind arestată apoi preventiv de Tribunalul Sibiu.
Procurorii susţin că, în perioada 2008 - 2014, Eva Grancia, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni şi Mediaş şi angajată ca infirmieră în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Mediaş, profitând de influenţa şi autoritatea pe care o avea în rândul persoanelor internate în acest centru precum şi de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau aceste persoane, le-a racolat în scopul exploatării şi le-a determinat prin constrângere fizică şi psihică la practicarea prostituţiei sau cerşetoriei, în vederea obţinerii pentru sine de avantaje materiale ilicite.
În acest sens, Eva Grancia a determinat persoanele vătămate, provenite din cele două centre, prin ameninţări şi acte de agresiune sau inducere în eroare, să întreţină raporturi sexuale cu clienţii pe care îi racola sau să practice cerşetoria în folosul său.
Prin aceste modalităţi, Eva Grancia a racolat mai multe persoane de sex feminin, beneficiare ale centrelor de integrare prin terapie ocupaţională din Dumbrăveni şi Mediaş, persoane pe care, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora, le-a determinat prin constrângere sau inducere în eroare să practice prostituţia în folosul său.
Anchetatorii mai arată că Eva Grancia a dezvoltat în timp o activitate premeditată şi bine organizată de exploatare a beneficiarelor centrelor de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni şi Mediaş, impunându-se asupra victimelor prin acte de agresiune şi violenţe verbale, insuflându-le un puternic sentiment de teamă faţă de aceasta.
S-a reţinut că Eva Grancia a profitat atât de autoritatea pe care o avea asupra victimelor, cât şi de starea vădită de vulnerabilitate a acestora (de faptul că persoanele vătămate aveau deficienţe mentale/ intelectul redus, erau uşor influenţabile, impresionabile, naive, uşor de manipulat, proveneau din centre de plasament, din familii dezorganizate, fără vreo sursă de venit), în scopul exploatării acestora.
În situaţiile în care persoanele vătămate încercau să refuze întreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau nu erau de acord să realizeze anumite "sarcini" impuse, aceasta recurgea inclusiv la acţiuni de constrângere fizică şi morală asupra persoanelor vătămate, menţinând starea de teamă insuflată victimelor şi abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora.
Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. AGERPRES