x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcție după tragedia de la Tohani

Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcție după tragedia de la Tohani

de Redacția Jurnalul    |    27 Dec 2023   •   19:33
Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcție după tragedia de la Tohani
Sursa foto: ISU Prahova

Șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova a fost schimbat din funcție, după tragedia din Tohani, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). O echipă de control, condusă de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU a fost trimisă la Prahova.

În urma tragediei din 26 decembrie din localitatea Tohani, județul Prahova, DSU a transmis miercuri că, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în prezența inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Prahova și a șefului Inspecției de Prevenire a ISU Prahova a fost efectuată o analiză cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfășurat-o în anul 2019 la Ferma Dacilor.

„Concluziile analizei i-au fost prezentate secretarului de stat in MAI, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, ocazie cu care au fost dispuse următoarele măsuri: schimbarea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, trimiterea unei echipe de control, condusă de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU, care să verifice activitatea de prevenire de la nivelul ISU Prahova, dar și aspectele care nu au putut fi clarificate în cadrul analizei de la nivelul DSU”, transmite DSU.

Totodată, s-a decis sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la unele aspecte rezultate din parcurgerea documentelor prezentate și din discuțiile avute la nivelul IGSU și care pot fi circumscrise sferei penale.

Miercuri a fost scoasă cea de-a șaptea victimă carbonizată din pensiunea „Ferma Dacilor”, Prahova, mistuită de un incendiu devastator marți. Este vorba despre un copil. Mai devreme, șase victime au fost găsite carbonizate.

DNA redeschide dosarul de la ISUJ Prahova, care viza autorizaţia de la Ferma Dacilor, conform unor surse judiciare.

Dosarul DNA ar arăta că ISUJ Prahova ar fi dat în 2019 doar avertismente la Ferma Dacilor, în ciuda neregulilor. Dosarul de corupţie de la ISUJ Prahova a fost clasat pe 21 martie 2023 de către Secţia Militară a DNA, condusă la acea vreme de Liviu Lascu, adus pe funcţie de Crin Bologa.

×
Subiecte în articol: tohani isu prahova Ferma dacilor