"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român la volanul unui autocar, ce efectua curse în regim internaţional de transport persoane. În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, disimulate printre bagajele personale trei colete având aplicate etichete pe care era inscripţionat numele unei firme din România, în interiorul cărora se afla cantitatea de 30 de mii de ţigarete, respectiv 1.500 de pachete de ţigări, fără timbru, ce aparţineau şoferului autocarului', se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
Cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de peste 37.000 de lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, faţă de şoferul român în vârstă de 34 de ani a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.