Bărbatul a fost oprit, miercuri, pe drumul DN2 E85, în cadrul unui control privind verificarea transportului de animale vii pe drumurile publice.
"Poliţiştii au depistat în flagrant delict, pe DN2 - E85, în localitatea Secuieni un bărbat care transporta animale, fără a deţine documente sanitar-veterinare. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, fapta constituind infracţiune. Conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că va fi întocmit dosar penal, moment în care acesta a încercat să ofere poliţiştilor 200 de euro, pentru a evita măsurile legale", a precizat IPJ Neamţ.
Oamenii legii au refuzat mita şi au condus şoferul la sediul secţiei de poliţie.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
Potrivit IPJ Neamţ, de la începutul anului au fost înregistrate 17 situaţii în care poliţiştii au refuzat sume de bani oferite ca mită.
AGERPRES


