IPJ Galați anunță, joi, că au fost identificate și găsite cele două persoane care au participat la altercație, fiind vorba despre doi bărbați cu vârstele de 24 de ani, respectiv 31 de ani, ambii din Galați.
Bărbatul cu vârsta de 24 a fost prins în Aeroportul Otopeni, acesta încercând să părăsească țară și să se sustragă cercetărilor, după ce în prealabil a fost sunat să se prezinte la poliție. Polițiștii l-au preluat de la la aeroport și l-au dus apoi la secție.
Bărbatul, cu vârsta de 31 de ani a fost căutat la mai multe adrese în orașul Galați, fără a fi găsit, însă ulterior, acesta s-a prezentat de bună voie la poliție.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 31 de ani, ar fi condus autoturismul și l-ar fi șicanat în trafic pe tânărul, de 20 de ani, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pentru de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar vineri vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
(sursa: Mediafax)