x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Stareţul unei mănăstiri din Vaslui a fost tâlhărit

Stareţul unei mănăstiri din Vaslui a fost tâlhărit

13 Mar 2017   •   17:20
Stareţul unei mănăstiri din Vaslui a fost tâlhărit

Stareţul Mănăstirii "Constantin şi Elena" de pe Movila Burcel a fost agresat într-una dintre chilii, în noaptea de duminică spre luni, incidentul fiind cercetat de poliţiştii vasluieni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Alina Tonică, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, după ce persoane neidentificate încă au intrat peste bărbat în timp ce acesta dormea, l-au lovit şi au sustras bunuri din chilie. 

"Am fost sesizaţi prin apele la numărul de urgenţă 112 de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Micleşti, care a reclamat faptul că în noaptea de 12 spre 13 martie a fost agresat de persoane necunoscute. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2 Vaslui care, în urma primelor verificări au stabilit că, în cursul nopţii, în timp ce dormea, persoane necunoscute au pătruns în chilie şi l-au lovit pe bărbat, după care au sustras nişte bunuri, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată", a declarat, luni, pentru Agerpres, Alina Tonică. 

După ce a fost lovit, stareţul a fugit în altă încăpere, iar când a revenit în chilie a observat că îi lipseau cheile lăcaşului de cult şi de la maşină. Sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au comis fapta.

×
Subiecte în articol: stareţ talharie vaslui