x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale S-a surpat asfaltul sub o mașină, pe o stradă din municipiul Constanța

S-a surpat asfaltul sub o mașină, pe o stradă din municipiul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    30 Sep 2024   •   07:44
S-a surpat asfaltul sub o mașină, pe o stradă din municipiul Constanța
Sursa foto: Hepta

O mașină a căzut luni dimineața într-o groapă după ce asfaltul s-a surpat pe o stradă din Constanța.

Potrivit ISU Constanța, o mașină a căzut luni dimineața într-o groapă după ce asflatul s-a surpat sub autoturism.

Intervenția a avut loc în municipiul Constanța, pe strada Ștefan Mihăileanu.

La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare.

Nu au fost înregistrate victime, a transmis ISU Constanța.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asfalt drum surpat Constanța