O femeie de 38 de ani a fost lovită de o mașină pe DN1A, în localitatea Cocorăștii Colț, și a ajuns la spital. Circulația pe sensul București–Ploiești este restricționată până la finalizarea cercetărilor.
Potrivit IPJ Prahova, accidentul s-a produs pe 3 octombrie 2025. Din primele cercetări, un bărbat de 66 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre București către Ploiești, a acroșat o femeie angajată în traversarea drumului.
Victima, în vârstă de 38 de ani, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier este în continuare restricționat pe sensul de mers către Ploiești, circulația desfășurându-se îngreunat. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)


