Traficul rutier va fi restricţionat miercuri în Bucureşti, sindicaliştii din educaţie organizând un miting şi un marş în zona Pieţei Victoria.
Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, între orele 11,00 - 12,30, va avea loc mitingul în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea bd. Aviatorilor - Parcul Kiseleff - Calea Victoriei - prelungirea bd. Iancu de Hunedoara.
De asemenea, între orele 12,30 - 14,00, se va desfăşura marşul pe traseul Piaţa Victoriei - str. Buzeşti - str. Berzei - str. Ştirbei Vodă - Splaiul Independenţei - str. Constantin Noica - şos. Cotroceni - bd. Iuliu Maniu - Complex Politehnică.
Pentru buna desfăşurare a manifestaţiei, începând cu ora 9,00, se va restricţiona traficul rutier pe şos. Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei.
Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu.
Se va restricţiona traficul pe sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti - bd. Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu (restricţia se va menţine până la finalizarea activităţii). Pe str. Paris traficul va fi direcţionat doar către bd. Aviatorilor, iar pe breteaua Iancu de Hunedoara - doar către bd. Aviatorilor.
Începând cu ora 12,30 se va restricţiona gradual traficul rutier de pe traseul de deplasare a marşului, precum şi pe străzile care acced în acestea.
Poliţiştii recomandă următoarele rute alternative: Piaţa Presei Libere - bd. Kiseleff - Piaţa Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - şos. Ştefan cel Mare; Piaţa Presei Libere - Piaţa Montreal - bd. Mărăşti - bd. Ion Mihalache - Piaţa Victoriei.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră şi ale poliţiei locale, precum şi să folosească rutele ocolitoare. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă. AGERPRES