x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Botoşani: Un bărbat a murit după ce baraca în care locuia a luat foc

Tragedie în Botoşani: Un bărbat a murit după ce baraca în care locuia a luat foc

09 Ian 2019   •   20:50
Tragedie în Botoşani: Un bărbat a murit după ce baraca în care locuia a luat foc

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din oraşul Flămânzi, a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu care a cuprins baraca din lemn în care locuia, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, în momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului, bărbatul era deja decedat.

"Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin după ora 04.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de lucru Flămânzi. La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, baraca era cuprinsă de flăcări în totalitate. Bărbatul a fost găsit decedat în interior", a afirmat Lupu.

Pompierii susţin că, cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut dintr-o sobă improvizată. AGERPRES

×