x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie într-o familie din Dorohoi

Tragedie într-o familie din Dorohoi

07 Noi 2017   •   16:49
Tragedie într-o familie din Dorohoi

Tragedie în municipiul Dorohoi, unde o femeie s-a înecat într-o fântână. Femeia, în vârstă de 65 de ani, a fost găsită de rudele sale care au alertat autoritățile.

Pompierii au reușit să scoată femeia din fântână, însă prea târziu, aceasta era deja decedată.

Echipa de pompieri a reușit în numai 20 de minute să scoată femeia din apă iar cadrele medicale sosite și ele la locul incidentului nu au mai putut face altceva decât să declare decesul.

Pentru moment nu se știe dacă a fost vorba despre un accident nefericit sau dacă femeia a vrut să-și pună capăt zilelor.

Sursa: botosaninews.ro

×