x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Transfăgărăşanul va fi închis în data de 25 iulie

Transfăgărăşanul va fi închis în data de 25 iulie

22 Iul 2015   •   12:25
Transfăgărăşanul va fi închis în data de 25 iulie
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Transfăgărăşan va fi închis circulaţiei rutiere în data de 25 iulie, pe tronsonul cuprins între Barajul Vidraru şi Bâlea Lac, pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon, au anunţat miercuri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Accesul autovehiculelor între kilometrii 62 şi 117 ai DN 7C va fi interzis începând de la ora 8,00, restricţia urmând să fie ridicată la ora 18,00. Pe perioada restricţiei, accesul de la Barajul Vidraru către Cabana Cumpăna se va putea face pe drumul forestier care urmează conturul malului drept al lacului Vidraru.

"Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, să respecte semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere montate în zonă", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Competiţia de triatlon "Transfier", organizată de Asociaţia Clubul Sportiv No Stress, se va desfăşura sâmbătă, 25 iulie, în zona Transfăgărăşanului. Proba de înot se va desfăşura pe lacul de acumulare Vidraru, iar probele de ciclism şi alergare pe DN 7C.

×