Trei persoane au fost rănite după ce un autoturism a intrat în coliziune frontală cu o altă maşină, vineri, pe DN 2A, în zona Hanul Morilor, în urma impactului unul dintre cele două autovehicule luând foc, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Pentru stingerea incediului a fost necesară intervenţia pompierilor.
"Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Constanta, a condus un autoturism pe DN 2A, dinspre Hanul Morilor către localitatea Stupina, iar la kilometrul 144+800 de metri a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului primul autoturism a luat foc, incendiul fiind lichidat ulterior. A rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi conducători auto şi a unei femei pasagera în al doilea autoturism", potrivit IPJ.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", la locul producerii accidentului rutier s-au deplasat, după un apel primit la numărul de urgenţe 112, o maşină de stingere de la punctul temporar Crucea, cu patru pompieri, un echipaj SMURD B şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. AGERPRES