x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei răniţi, într-un accident rutier pe DN 2, la Căldăruşanca

Trei răniţi, într-un accident rutier pe DN 2, la Căldăruşanca

18 Oct 2018   •   13:26
Trei răniţi, într-un accident rutier pe DN 2, la Căldăruşanca

Trei persoane au fost grav rănite în urma unui accident produs joi pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Căldăruşanca. 

Potrivit inspectorului principal Amalia Călugăru de la Biroul de presă al IPJ Buzău, din primele date, o autoutilitară a întors pe partea carosabilă a DN 2, în zona localităţii Căldăruşanca, şi a fost acroşată de un autoturism care circula de la Buzău spre Bucureşti. 

"În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat, trei persoane au fost rănite şi au fost transportate cu Ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău", a precizat sursa citată. 

Cei trei răniţi provin din autoturism, a mai precizat sursa citată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident dn2