UPDATE 3 persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor calificat:
????două femei, cu atac de panică, care ulterior au refuzat transportul la spital;
????o femeie, conștientă și cooperantă, cu dureri la spate, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la UPU Alexandria de către un echipaj SMURD.
Trenul 9006 - REGIO, cu trei garnituri, a ajuns la fața locului pentru preluarea pasagerilor.
Stire initiala CFR SA anunță că traficul feroviar este oprit pe relația Roșiori - Atârnați, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596.
Trenul 1596, care circulă în relația Craiova - București Nord, a plecat din stația Roșiori la ora 16:14, iar la ora 16:24 mecanicul a anunțat telefonic dispeceratul de circulație faptul că, în zona semnalului de intrare în stația Atârnați, pe firul II, au deraiat ultimele două vagoane din compunere garniturii.
Din primele informații, în tren sunt circa 200 de călători, iar echipele de intervenție ale SRCF Craiova urmează să ajungă la fața locului, transmite compania.
Potrivit IGSU, accidentul feroviar a avut loc în Drăgăneşti de Vede, pe ruta Craiova-București.
„Două vagoane din 3 ale trenului IR 1596 au deraiat. Potrivit informațiilor preliminare, vagoanele nu sunt răsturnate. Având în vedere numărul mare de pasageri, la nivelul județului Teleorman a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost alocate 1 mașină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 9 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SAJ”, transmite IGSU.
Celelate trenuri, care tranzitează stația Atârnați, vor fi trasate să circule pe firul I, din ambele sensuri.
Compania CFR SA anunță că toți călătorii din trenul IR 1596 vor fi preluați de trenul R 9006, pentru destinația București Nord.
„Pentru preluarea pasagerilor din tren se suplimentează forțele cu 3 microbuze de 16 locuri (2 din cadrul ISU OT, 1 din cadrul ISU AG)”.
„Pentru transportul pasagerilor, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu alte două microbuze de la ISU Teleorman”.
ISU Teleorman