x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tulcea: Centru ştiinţific pentru reabilitarea faunei din Delta Dunării

Tulcea: Centru ştiinţific pentru reabilitarea faunei din Delta Dunării

03 Noi 2017   •   19:00
Tulcea: Centru ştiinţific pentru reabilitarea faunei din Delta Dunării

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) şi Asociaţia Vier Pfoten vor să realizeze un centru ştiinţific pentru reabilitarea faunei din rezervaţie aflată în impas, complex care să devină "un diamant al Deltei".

Guvernatorul Rezervaţiei, Mălin Muşetescu, şi preşedintele Asociaţiei Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu, s-au întâlnit vineri pentru a discuta pe marginea acestui proiect considerat drept unul dintre cele mai apropiate de necesităţile unei rezervaţii.


"Acest proiect va avea impactul cel mai mare şi este cel mai apropiat de necesităţile unei rezervaţii. Vrem să aducem acolo studenţi ai facultăţilor de biologie din ţară şi străinătate, dar şi voluntari. Va fi probabil unul dintre cele mai vizibile puncte din Deltă privind modul în care interacţionăm cu animalele", a declarat pentru AGERPRES, la sfârşitul întâlnirii, Muşetescu.

Realizarea unui complex pentru reabilitarea animalelor şi păsărilor din Delta Dunării s-a aflat şi pe agenda fostelor conduceri ale ARBDD, în acest sens fiind întocmit un caiet de sarcini, potrivit preşedintelui Asociaţiei Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu.

"Deseori se întâlnesc animale sau păsări rănite, unele dintre ele fiind specii protejate. O simplă persoană din dorinţa de a face bine poate să facă mult rău, iar din acest motiv este nevoie de un asemenea complex care să fie deservit de personal de specialitate, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate şi care poate să devină o perlă a Europei de Est şi cu siguranţă un diamant al Deltei Dunării", a precizat Bărbuceanu.

Centrul va acorda sprijin exemplarelor rănite, va fi amenajat la Letea, va fi dotat cu tehnica necesară intervenţiilor şi va include şi spaţii de cazare pentru personalul care-l va deservi, potrivit preşedintelui Asociaţiei Vier Pfoten.

Bugetul estimat pentru realizarea acestui proiect este de peste 500.000 de euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Delta Dunării