x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat decedat și doi răniți în urma unei explozii în comuna Asău

Un bărbat decedat și doi răniți în urma unei explozii în comuna Asău

28 Mai 2018   •   19:36
Un bărbat decedat și doi răniți în urma unei explozii în comuna Asău

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a decedat, iar alţi doi sunt grav răniţi, în urma unei explozii petrecute în comuna Asău, zona Ciobănuş, la o exploataţie forestieră. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Bacău, deflagraţia s-a produs după ce un proiectil, datând cel mai probabil din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost lovit în mod intenţionat sau cu prilejul unor lucrări efectuate în zonă şi a explodat. 

"În urma exploziei, o persoană în vârstă de 27 de ani a decedat, iar alte două au fost rănite şi vor fi preluate de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi o ambulanţă şi transportate în zona Stadionului Asău, de unde vor fi preluate de un elicopter SMURD. Una dintre persoanele rănite a suferit o amputaţie de membru superior stâng şi multiple plăgi provocate de schije, iar cealaltă victimă rănită are artera femurală afectată, o plagă de torace şi răni în zona genitală. Urmează să se stabilească ce s-a întâmplat, ce element a explodat şi dacă acesta a fost lovit în timpul lucrărilor sau în mod intenţionat de unul dintre muncitori", au precizat reprezentanţii ISU Bacău. 

La faţa locului se deplasează SMURD Comăneşti, echipa pirotehnică din cadrul ISU Bacău şi Grupa Operativă din cadrul instituţiei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie asau ciobanus isu bacau