x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Bistrița s-a ales cu arsuri pe jumătate de corp, după ce a căzut într-un cazan cu borhot fierbinte

Un bărbat din Bistrița s-a ales cu arsuri pe jumătate de corp, după ce a căzut într-un cazan cu borhot fierbinte

18 Mai 2019   •   13:17
Un bărbat din Bistrița s-a ales cu arsuri pe jumătate de corp, după ce a căzut într-un cazan cu borhot fierbinte

Un bistriţean în vârstă de 35 ani a suferit, sâmbătă, arsuri pe jumătate de corp în timp ce se afla la un cazan de ţuică şi va fi transportat cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate din Bucureşti.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, incidentul a avut loc în satul Simioneşti, victima fiind preluată de echipajul de terapie intensivă al SMURD conştientă, cu arsuri de gradul al doilea pe 50% din suprafaţa corporală.

Poliţiştii vor stabili exact condiţiile în care s-a produs evenimentul.

Din primele date comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, bărbatul s-ar fi aflat singur la cazan în momentul în care s-a produs incidentul, iar arsurile au fost provocate cu borhot fierbinte. AGERPRES

×