Un bărbat în vârstă de 29 ani, din localitatea Ion Creangă, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-ar fi bătut şi sechestrat mama, a declarat, miercuri, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi de personalul medical al Spitalului Roman despre faptul că unei femei de 61 de ani, din localitatea Ion Creangă, i-au fost acordate îngrijiri medicale, în urma unei agresiuni fizice.
În urma investigaţiilor s-a constatat că victima a fost bătută cu pumnii şi picioarele de fiul său, aflat în stare de ebrietate. După agresiune, bărbatul şi-a închis mama într-o cameră a locuinţei şi i-a interzis să părăsească imobilul.
Medicii legişti au constatat că femeia a suferit răni ce necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale.
Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru infracţiunile de violenţă în familie şi lipsire de libertate şi va fi prezentat, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. AGERPRES