x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un deţinut a incendiat mai multe saltele la Penitenciarul Rahova; ulterior, acesta şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de SMURD

Un deţinut a incendiat mai multe saltele la Penitenciarul Rahova; ulterior, acesta şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de SMURD

09 Noi 2019   •   21:27
Un deţinut a incendiat mai multe saltele la Penitenciarul Rahova; ulterior, acesta şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de SMURD
Sursa foto: pixabay.com

Un deţinut a incendiat, sâmbătă, mai multe saltele la Penitenciarul Rahova, ulterior, acesta şi şase poliţişti de penitenciare fiind preluaţi de SMURD, potrivit unei informări de presă postate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

"Un deţinut aflat în tranzit la Penitenciarul Bucureşti-Rahova a procedat la incendierea unor saltele din camera de deţinere în care se afla cazat. Conform procedurii, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Ca urmare a intervenţiei rapide a angajaţilor unităţii, incendiul a fost stins până la sosirea echipajului de pompieri. Deţinutul în cauză şi 6 poliţişti de penitenciare au fost preluaţi de echipajele SMURD sosite la faţa locului, în vederea efectuării de investigaţii medicale suplimentare. Din primele informaţii, toate persoanele implicate se află în afara oricărui pericol", arată sursa citată.

Potrivit informării, incidentul face obiectul unei verificări interne, deţinutul implicat urmând să fie cercetat disciplinar şi sancţionat conform prevederilor legale.

Tot sâmbătă a avut loc un incident şi la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova.

"Trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat o saltea din salonul în care se aflau internaţi. Angajaţii unităţii au solicitat, de îndată, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la sosirea echipajului de pompieri incendiul fiind deja lichidat", a anunţat, anterior, ANP.

Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare. În vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare şi a asigurării unei stări optime de sănătate, unul dintre cei trei deţinuţi implicaţi în incident a fost, de asemenea, transportat la o unitate spitalicească. Atât cei patru angajaţi, cât şi deţinutul, se află în afara oricărui pericol, a precizat ANP.

Potrivit ANP, cele două incidente nu constituie "o revoltă a deţinuţilor". AGERPRES

×
Subiecte în articol: penitenciarul rahova