x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un lider PNL, implicat într-un accident pe DN 5, luni dimineața

Un lider PNL, implicat într-un accident pe DN 5, luni dimineața

08 Iun 2020   •   12:07
Un lider PNL, implicat într-un accident pe DN 5, luni dimineața

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Giurgiu, Vasile Mustățea, a fost implicat, în această dimineață, într-un accident rutier. Potrivit martorilor, mașina condusă de acesta a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul de pe marginea drumului, scrie realitateadegiurgiu.net. 

„În această dimineață, un bărbat de 66 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 5, în localitatea Daia, pe sensul de mers București-Giurgiu, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă.

Barbatul a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat valoarea 0.

În urma evenimentului, nu au rezultat victime, acesta fiind „sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Giurgiu.

 

În prezent, Vasile Mustățea este consilier al prefectului de Giurgiu.

×
Subiecte în articol: accident