Un bărbat de 83 de ani, din Hunedoara, diagnosticat cu demență, a decis ieri să își încheie socotelile cu viața. Pensionarul era internat la spitalul din localitate, iar la miezul nopții s-a aruncat de la etaj.
Medicii sosiți imediat la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului. „Echipajul nu a putut decât să constate decesul pacientului”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara. Reprezentanții spitalului spun că bărbatul era internat de mai multe zile în unitatea sanitară, pe secția de Boli Cronice, respectiv Neurologie. Aceștia susțin că nimic nu anunța ce avea să se întâmple. „A fost o tentativă reușită de suicid a unui bolnav de 83 de ani, cu probleme de demență și probleme circulatorii periferice. E o surpriză și pentru noi, nu se aștepta nimeni să se întâmple așa ceva, pentru că omul nu a prezentat niciun semn că ar vrea să își pună capăt zilelor. Secția de Boli Cronice este la etajul III, dar înălțimea e mai mare acolo în spatele spitalului, fiind aproximativ două etaje în plus. S-a aruncat de la geamul salonului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu”, dr. Ioan Ilca.
Sursa: glasul-hd.ro