x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Circulația a fost reluată parțial pe DN5. TIR-ul cu azotat de amoniu a fost îndepărtat

UPDATE Circulația a fost reluată parțial pe DN5. TIR-ul cu azotat de amoniu a fost îndepărtat

10 Noi 2019   •   14:44
UPDATE Circulația a fost reluată parțial pe DN5. TIR-ul cu azotat de amoniu a fost îndepărtat
Sursa foto: ISU Giurgiu

UPDATE Un număr de 18 subofiţeri şi doi ofiţeri ai ISU Giurgiu acţionează pe DN 5, în dreptul localităţii Uzunu, în urma coliziunii între un TIR încărcat cu azotat de amoniu şi un autoturism, zona fiind balizată pe o rază de trei sute de metri.
Traficul, care a fost blocat timp de aproape două ore pe ambele sensuri, a fost reluat, dirijat, pe sensul de mers către Bucureşti.

"Un număr de 18 subofiţeri şi doi ofiţeri cu două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autocisternă, o unitate de descarcerare acţionează pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, în dreptul localităţii Uzunu, după ce un autoturism care se deplasa către capitală a intrat în coliziune cu un TIR încărcat cu azotat de amoniu condus de un cetăţean turc. Zona a fost asigurată şi balizată pe o rază de trei sute de metri pentru reducerea riscului de explozie ca urmare a intrării în contact a azotatului de amoniu cu motorina din rezervorul TIR-ului scursă pe carosabil. După aproximativ două ore de la producerea accidentului, în urma căruia şoferul autoturismului, un bărbat din municipiul Giurgiu, a decedat, traficul a fost reluat de câteva minute pe un singur sens, sensul de mers spre Bucureşti", a declarata duminică presei inspectorul şef al ISU Giurgiu, Radu Covaci.

Remorca cu azotat a fost îndepărtată de la locul producerii accidentului, iar în zonă nu mai există niciun pericol, aceasta fiind dusă la Azochim.

 

UPDATE Poliţiştii din Giurgiu fac cercetări pentru ucidere din culpă în urma accidentului de pe DN5, în dreptul localității Uzunu, soldat cu decesul unui bărbat care, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe contrasens şi s-a lovit frontal cu un autocamion încărcat cu azotat de amoniu.

"Un bărbat din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 5, pe sensul de mers Giurgiu-Bucureşti, în dreptul localităţii Uzunu a pătruns pe sensul opus şi s-a lovit frontal cu un autocamion condus de un cetăţean turc în vârstă de 41 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul şoferului autoturismului", a declarat purtătorul de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.
Șoferul autocamionului a fost testat cu alcooltestul şi nu se afla sub influenţa alcoolului.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Traficul este în continuare blocat pe ambele sensuri deoarece TIR-ul transporta azotat de amoniu.

Pompierii din cadrul ISU Giurgiu au luat toate măsurile necesare pentru "evitarea unei posibile explozii ca urmare a intrării în contact a azotatului de amoniu cu motorina scursă din rezervorul TIR-ului". 

 

Un autocamion încărcat cu azotat de amoniu a fost implicat într-un accident rutier produs duminică pe DN 5, în localiatea Uzunu, traficul rutier între Giurgiu şi Bucureşti fiind blocat în ambele sensuri.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, în zona localităţii Uzunu a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, un tir încărcat cu azotat de amoniu şi un autoturism. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat.
Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Giurgiu a anunţat că pompierii asigură măsurile de protecţie în zonă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident dn5