x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Urmărire în trafic pe un drum național din Olt. Șoferul, băut, imobilizat de polițiști

Urmărire în trafic pe un drum național din Olt. Șoferul, băut, imobilizat de polițiști

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2025   •   13:45
Urmărire în trafic pe un drum național din Olt. Șoferul, băut, imobilizat de polițiști
Sursa foto: Facebook Politia Romana

Un șofer de 47 de ani a fost imobilizat de polițiști din Olt, după ce a fost prins circulând cu 110 km/h și nu a oprit la semnalale agenților. Polițiștii au constatat că acesta era băut la volan.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii din Corabia au făcut marți după-amiaza semnale de oprire unui autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 110 km/h, pe DN 54A.

Șoferul nu a oprit, iar polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

La scurt timp, conducătorul auto a oprit și a părăsit autoturismul, încercând să fugă, însă a fost prins și imobilizat de către polițiști.

Acesta a fost identificat, fiind un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Corabia.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost dus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: urmărire poliţie şofer baut