x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vama Valea Vișeului de la granița cu Ucraina este desființată

Vama Valea Vișeului de la granița cu Ucraina este desființată

27 Feb 2022   •   21:15
Vama Valea Vișeului de la granița cu Ucraina este desființată

Punctul de Trecere a Frontierei  Valea Vişeului nu este deschis tranzitului de persoane, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.

"Referitor la informaţiile care au apărut în spaţiul public cu privire la deschiderea Punctului de Trecere (PTF) a Frontierei Valea Vişeului, menţionăm faptul că informaţiile nu se confirmă. Acest punct este închis din anul 2006, iar în momentul de faţă nu este operaţional", a declarat aceasta. 

Vama Valea Vișeului a funcționat pentru calea ferată cu ecartament lat, construită în anii 50 însă după ce s-a oprit circulația trenurilor dintre județul Maramureș și Regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, aceasta s-a desființat. Totodată și şi punctul de control din localitatea Câmpul Lung la Tisa este închis. 

×
Subiecte în articol: valea viseului