x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vântul puternic împiedică practicarea sporturilor de iarnă în Sinaia. Celebra pârtie Carp rămâne închisă

Vântul puternic împiedică practicarea sporturilor de iarnă în Sinaia. Celebra pârtie Carp rămâne închisă

07 Feb 2021   •   13:50
Vântul puternic împiedică practicarea sporturilor de iarnă în Sinaia. Celebra pârtie Carp rămâne închisă
Sursa foto: Hepta

Vântul puternic nu permite funcționarea instalațiilor de altitudine din Sinaia. Totodată, și celebra partie de schi Carp nu va putea fi deschisă, deși se aștepta astăzi inaugurarea acesteia. 

La Cota 200 vântul bate cu 70 km/oră, motiv pentru care nu pot funcționa gondolele și telescaunul. Ea are o lungime de 1.382 de metri și pornește de la altitudinea de 2.056 de metri. 

Pârtia Carp a fost renovată și este considerată una dintre cele mai dificile din țară. "Carp este una dintre cele mai dificile şi abrupte pârtii omologate din ţara noastră. Şi cu siguranţă, una dintre cele mai frumoase. Pentru prima dată în istoria oraşului Sinaia am amenajat-o integral şi o deschidem, oficial, mâine. Amenajarea Carpului a fost o provocare care a început în urmă cu mai mult timp. Am achiziţionat un utilaj care să poată face faţă înclinaţiei. Chiar şi aşa, s-a muncit în condiţii foarte dificile, dar rezultatul este fenomenal!", anunțase anterior primarul Vlad Oprea. 

Și pârtia Nouă, unde se află Gondola Sinaia, este închisă din cauza stratului de zăpadă insuficient. 

×
Subiecte în articol: partii schi carp