Cinci eleve de la mai multe unităţi şcolare din municipiul Vaslui au ajuns luni la Unitatea de Primiri Urgenţe Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, după ce li s-a făcut rău la festivităţile de deschidere a anului şcolar.
'Pacientele au ajuns la spital cu stări de lipotimie şi au beneficiat de tratament specific la UPU. Cel mai probabil nu au mâncat de dimineaţă, iar pe fondul aglomeraţiei şi al emoţiilor puternice s-au simţit rău. Din fericire, ele se află în afara oricărui pericol', a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Potrivit reprezentanţilor UPU Vaslui, nu se impune ca elevele să rămână internate în spital. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro