x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Copil obligat de un vecin să bea vin, transportat la spital în stare de ebrietate

Vaslui: Copil obligat de un vecin să bea vin, transportat la spital în stare de ebrietate

19 Mai 2016   •   12:43
Vaslui: Copil obligat de un vecin să bea vin, transportat la spital în stare de ebrietate
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Un copil în vârstă de 11 ani, din oraşul vasluian Negreşti, a ajuns la spital în stare de ebrietate, după ce ar fi fost forţat de un vecin să bea mai multe pahare cu vin. Copilul le-a povestit medicilor că bărbatul l-a trimis să-i cumpere ţigări, lucru pe care l-a şi făcut, iar când s-a întors de la magazin, acesta l-a obligat să bea mai multe pahare cu vin, în care ar fi pus şi scrum de ţigară.

'Copilul în vârstă de 11 ani a fost preluat în stare de ebrietate, după ce familia a anunţat că acesta se simte rău. A fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a rămas pentru supraveghere medicală. El a afirmat că un adult i-a dat să bea. Aşa cum cere protocolul în astfel de cazuri, vom anunţa Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, care va constata dacă se impune luarea unor măsuri în acest caz', a declarat pentru AGERPRES managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Copilul este în continuare internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. AGERPRES

×