x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui - Un elev a ajuns la spital în comă alcoolică

Vaslui - Un elev a ajuns la spital în comă alcoolică

28 Feb 2017   •   16:19
Vaslui - Un elev a ajuns la spital în comă alcoolică
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un elev în vârstă de 14 ani de la Şcoala nr. 1 "Mihail Sadoveanu" din municipiul Huşi a ajuns în comă alcoolică, marţi, la Spitalul "Dimitrie Castroian", după ce i s-a făcut rău în incinta unităţii de învăţământ. 

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, de la secretariatul unităţii şcolare a fost apelat numărul de urgenţă 112 şi s-a anunţat faptul că unui elev i s-a făcut rău. 

"Deşi iniţial s-a suspectat o lipotimie, echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat că elevul se află în comă alcoolică. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare", a declarat, pentru AGERPRES, managerul SAJ Vaslui, Mihaela Corduneanu. 

×