Vesti excelente pentru elevi! Ei vor beneficia de tarif redus cu 50% la transportul local
Elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus la transportul local cu minimum 50% şi la manifestări culturale cu cel puţin 75%, potrivit unei legi promulgate, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 84 alin. (1) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
'Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic', prevede legea.
De asemenea, se stipulează că elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus cu cel puţin 75% la manifestări culturale, respectiv acces la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă film etc.
Actul normativ pentru modificarea art.84 alin.(1) si (4) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost iniţiat de parlamentari PSD şi susţinut de deputatul PNL Lucian Heiu.
Tot luni, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol şi pentru acordarea Drapelului de luptă Centrului de exploatare, mentenanţă şi dezvoltare puncte de comandă strategice 'General Anton Berindei'. http://www.observator.tv

Ştiri din .ro
- Nasleu, hărțuind o angajată de la Piețe SA: ”O să pari că ești o curvă. Tot eu o să conduc, proasta p..lii. Ați luat-o la colțul gurii” AUDIO Pressalert.ro
- Peste 36,4 milioane lei din bani publici, în trei ani, pentru ”paravanul” lui Nasleu. De unde au luat companiile liberalului Gaiță cele mai importante contracte Pressalert.ro
Ministrul Educației crede în educația sexuală în școli
Ministrul Educației a anunțat cum se va desfășura ziua de 8 Martie în școli
Teroare în liceele americane: Un elev, grav rănit, într-un incident armat provocat de un coleg
405 elevi și 418 dascăli, cu COVID-19, în ultima săptămână
Ripostă la sancțiunile blocului comunitar: Rusia ameninţă Uniunea Europeană!
Incendiu puternic la o societate care fabrică produse din țiței. Flăcările, stinse după trei ore
Tragedie la Onești. Doi muncitori au fost luați ostatici și au fost uciși de un bărbat
UPDATE Accident cumplit în Capitală. Două fetițe au fost spulberate de pe trotuar. Șoferița beată la volan. A fost reținută
LIVE VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului dezbate bugetul de stat pe 2021. Cîțu: PSD să ia un pix și o foaie și să ia notițe, cei care știu să scrie

FOTO. Daniel Băluță și Nicușor Dan, la inaugurarea grădiniței nr. 30 din Sectorul 4
