x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Incendiu în Centrul istoric al Braşovului

VIDEO - Incendiu în Centrul istoric al Braşovului

18 Mai 2016   •   15:42
VIDEO - Incendiu în Centrul istoric al Braşovului

Un incendiu cu degajare mare de fum s-a produs miercuri, în jurul orei 14.00, la acoperişul unei case din Centrul Istoric al Braşovului, pe strada George Bariţiu nr.26, la o distanţă de câteva case de sediul Arhivelor Naţionale.

"Incendiul s-a produs la acoperişul unei case, fiind distrusă o suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Casa era locuită, dar persoanele au reuşit să se salveze la timp şi nu sunt victime. Incendiul, care a produs o degajare mare de fum, a fost localizat şi nu s-a extins la alte locuinţe din apropiere. Pompierii lucrează la lichidarea acestuia", a declarat pentru AGERPRES cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov.

Circulaţia rutieră în zonă a fost restricţionată până la stingerea incendiului, pentru care s-a intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, potrivit sursei citate.

×