x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO: Stadiul lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului! Filmare cu DRONA

VIDEO: Stadiul lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului! Filmare cu DRONA

09 Mar 2016   •   18:05
VIDEO: Stadiul lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului! Filmare cu DRONA
Sursa foto: FOTO: Captură video youtube.com / Dan Grigorescu)

Proiectul pasajului subteran de la Piața Sudului este realizat mai puţin de jumătate, în acest moment, cu toate că termenul de finalizare este 30 iunie 2016.

În prezent, două dintre cele patru pasaje pietonale sunt aproapte gata, iar placa centrală a pasajului rutier central a fost realizată în proporție de 60%, anunţă municipalitatea.

"Suntem aproape de finalizare cu devierea si modernizarea retelelor de utilitati (gaze, canalizare, alimentare cu apa, electricitate etc). In acest moment putem spune ca am ajuns cu lucrarile la peste 90%. In aceasta dimineata (n.r. vineri, 4 martie) echipele de muncitori au turnat 320 metri cubi de beton pentru realizarea radierului tunelului. Tot astazi se toarna și placa la unul din tronsoanele de la pasajul pietonal nr.2", anunță reprezentanții Primăriei Bucureşti, citaţi de b365.ro/cum-arata-haosul-din-traficul-de-la-piata-sudului-filmat-de-sus-din-drona-video-din-aer_246306.html#sthash.iPvWgUcA.dpuf

Pasajul rutier subteran de la Piața Sudului ar fi trebuit finalizat până la sfârşitul anului trecut, conform contractului de finanțare încheiat cu instituțiile europene în cadrul Programul Operațional Sectorial 2007-2013 (POR).

Termenul a fost încălcat însă de Primăria Capitalei, astfel că în momentul expirării termenului, proiectul era terminat doar în proporție de aproximativ 30%.

Din cauza acestei întârzieri, Primăria Capitalei a pierdut fonduri europene în valoare de 83.894.535,75 lei, sumă ce va fi acoperită din bugetul local, pentru continuarea lucrărilor, potrivit aceleiasi surse.
 







Sursa Video: youtube.com / Dan Grigorescu)








×