x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Viteză ameţitoare și inconștiență pe autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea: 221 km/oră!

Viteză ameţitoare și inconștiență pe autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea: 221 km/oră!

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2023   •   15:45
Viteză ameţitoare și inconștiență pe autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea: 221 km/oră!

Un șofer a fost prins pe autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea cu o viteză de 221 de kilometri pe oră. Polițiștii de la autostrăzi au dat, într-o săptămână, peste 1.800 de amenzi.

În perioada 15 - 21 mai, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea accidentelor și asigurarea fluenței traficului și au dat 1.821 de amenzi.

Astfel, au fost aplicate 509 sancțiuni contravenționale persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 230 celor care nu foloseau centura de siguranță, fiind reținute 110 permise de conducere, dintre care 64 pentru viteză și au fost retrase 67 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost date 48 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 25 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 208 pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 37 pentru staționarea pe banda de urgență, 3 pentru depășire neregulamentară și una pentru conducere agresivă.

În 16 mai 2023, în jurul orei 3.45, polițiștii din cadru Biroul de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au depistat în trafic pe A1, km 583, un ansamblu rutier, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condusă de un bărbat, de 26 de ani, iar la controlul efectuat s-a constatat faptul că acesta a intervenit asupra aparaturii tahograf, cu un dispozitiv de tip magnet, astfel încât să poată conduce la alterarea datelor înregistrate. Acesta a fost amendat cu 12.000 de lei și s-a dispus imobilizarea ansamblului.

O zi mai târziu, polițiștii au oprit, pe A11, un ansamblu format dintr-un cap rutier și o semiremorcă, condus de un bărbat, iar la verificarea aparaturii tahografice s-a constatat faptul că nu avea introdusă o cartelă tahografică. Amenda în acest caz a fost de 4.000 de lei și s-a dispus imobilizarea ansamblului.

În 18 mai a.c., pe autostrada A1 Râmnicu – Vâlcea – Deva, la km 238, a fost oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, din data de 4 aprilie 2023. A fost întocmit un dosar penal.

Pe 19 mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București - Râmnicu Vâlcea au depistat un bărbat care a condus un autoturismul cu viteza de 221km/h. Șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru 120 de zile.

În data de 20 mai, pe autostrada A10 Sebeș – Turda, la km 25, a fost oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv pentru Cannabis. În cauză s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor art. 336, alin. 2 din Codul Penal.

A doua zi, un bărbat a condus pe tronsonul de Autostrada A1 situat între Sebeș și Deva, un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, având 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În 21 mai, pe autostrada A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva, la km 316, a fost oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că acesta nu deține un permis de conducere internațional care să îl însoțească pe cel eliberat de către statul Ontario- Canada. A fost întocmit dosar penal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: viteza amenzi