x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zăpadă de un metru pe pârtiile de la Şureanu şi Apuseni

Zăpadă de un metru pe pârtiile de la Şureanu şi Apuseni

25 Ian 2019   •   13:30
Zăpadă de un metru pe pârtiile de la Şureanu şi Apuseni

Cele nouă pârtii ale Domeniului schiabil Şureanu, din Munţii Sebeşului, se prezintă "excelent", cu zăpadă de un metru, iar drumul, respectiv ultimii 18 kilometri, de la lacul Oaşa, este în continuare accesibil, dar dificil.

"Vor fi funcţionale toate cele nouă pârtii ale domeniului schiabil. Dacă, însă, va viscoli, atunci cu siguranţă pârtiile A_1, A_2, A_3, S_1 şi S_2 vor fi închise, de asemenea, şi instalaţiile care le deservesc (telescaunul şi teleschiul 'Şureanu'). Stratul de zăpadă este enorm, pe toate pârtiile, şi mai ales în zonele de off-piste. Vorbim de grosimi de peste 80-90 centimetri, pe pârtie, şi de 150-200 centimetri în afara pârtiilor. Condiţiile de schi sunt, deci, foarte bune, la Şureanu", a transmis monitorul de schi, Rareş Tileagă.

În ceea ce priveşte starea drumului forestier lacul Oaşa - Domeniul Schiabil Şureanu, în lungime de 18 kilometri, acesta este deszăpezit, prezintă refugii şi este suficient de lat, dar are şi porţiuni dificile, înguste, în special între Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, a precizat Tileagă.

Cele nouă pârtii de la Şureanu, domeniu schiabil situat la 2.000 de metri altitudine, au o lungime totală de 11 kilometri.

Şi în Apuseni, la Arieşeni, la 1.400 de metri altitudine, ninsorile recente au adus un strat nou şi consistent de omăt pe cele două pârtii.

"Sunt funcţionale ambele pârtii (Vârtop 1 şi Vârtop 2) ale domeniului schiabil. Zăpada este pur şi simplu din belşug, stratul bătătorit măsurând peste 100 centimetri grosime. Totodată, instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în regim normal", a mai precizat Rareş Tileagă. Cele două pârtii au doi kilometri lungime. AGERPRES

×