x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de angajaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei. Ei solicită plăţi compensatorii

Zeci de angajaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei. Ei solicită plăţi compensatorii

19 Dec 2018   •   18:19
Zeci de angajaţi de la Oltchim au intrat în greva foamei. Ei solicită plăţi compensatorii

Zeci de salariaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat, miercuri, în greva foamei, ei cerând respectarea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă în cazul disponibilizării.

Protestul a fost declanşat în jurul orei 14.00, în faţa pavilionului administrativ al societăţii, iniţial de 32 de angajaţi, dar pe parcurs acestora li s-au alăturat şi alţi salariaţi, astfel că numărul celor aflaţi în greva foamei a ajuns la 42.

Surse din cadrul sindicatelor societăţii au precizat, pentru AGERPRES, că protestul este unul spontan, fără implicarea sindicatelor, iar cei care au intrat în greva foamei sunt angajaţi care au refuzat oferta făcută de Chimcomplex (cumpărătorul mai multor secţii ale combinatului chimic vâlcean) şi care, din acest motiv, ar putea să nu primească salarii compensatorii.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţa Judeţean (SAJ) Vâlcea, acţiunea de protest de la Oltchim a fost anunţată prin 112, starea de sănătate a greviştilor urmând să fie monitorizată pe măsură ce se primesc solicitări în acest sens.

Recent, mai mult de jumătate din activele Oltchim au fost cumpărate de Chimcomplex Borzeşti, care a preluat şi 1.164 dintre cei aproximativ 2.000 de angajaţi ai societăţii. Aceasta se află în insolvenţă din ianuarie 2013. AGERPRES

×
Subiecte în articol: angajati oltchim greva foamei