x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 11 persoane, reţinute pentru infracţiuni informatice. Prejudiciul este estimat la şase milioane de euro

11 persoane, reţinute pentru infracţiuni informatice. Prejudiciul este estimat la şase milioane de euro

27 Iul 2009   •   00:00

Un număr de 11 persoane, membre ale unei reţele de falsificatori de carduri care acţiona în străinătate, au fost reţinute, astăzi, în cadrul unei anchete derulate sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).



Cele 11 persoane au fost reţinute în urma mai multor descinderi care au avut loc în judeţele Vrancea, Bacău şi Galaţi şi în municipiul Bucureşti, a declarat, luni, pentru Mediafax, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.

Dintre acestea, zece persoane vor fi duse pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare la curţile de apel din Galaţi şi Bacău, în timp ce unul din membrii reţelei va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti. Codruţ Olaru a declarat că mandatele de arestare au fost cerute de autorităţile italiene într-un dosar instrumentat în Italia.

Cei 11 sunt acuzaţi de săvârşirea de infracţiuni informatice, anchetatorii stabilind că aceştia acţionau prin montarea unor cititoare de carduri bancare la bancomatele din supermarketuri, iar apoi foloseau informaţiile obţinute pentru a goli conturile celor care foloseau aceste servicii bancare. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ şase milioane de euro.

×
Subiecte în articol: observator