x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 12 firme riscă să intre în insolvenţă din cauza Ministerului Mediului

12 firme riscă să intre în insolvenţă din cauza Ministerului Mediului

de Teodora Ivan    |    23 Iul 2009   •   00:00

Reprezentanţii a două firme orădene l-au aşteptat ieri la sediul Prefecturii Bihor pe premierul Emil Boc pentru a discuta cu acesta despre datoria pe care Ministerul Mediului o are faţă de Compania de Apă şi, implicit, faţă de ei pentru lucrările derulate în cadrul Programului "Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în bazinul Criş, în judeţul Vaslui şi în municipiul Ploieşti" - subprogramul "Extinderea alimentării cu apă şi canal pe străzi în municipiul Oradea", demarat în 2007.



Deşi aceştia nu au reuşit să-i comunice prim-ministrului faptul că nu şi-au încasat banii pe lucrările efectuate încă din luna octombrie 2008, la insistenţele JURNALULUI NAŢIONAL legate de acest subiect, Boc a părut surprins de această informaţie, deşi mai mulţi parlamentari de Bihor au făcut lobby la Ministerul Mediului pentru găsirea fondurilor necesare acoperirii valorii lucrărilor efectuate. Emil Boc i-a cerut prefectului Gavrilă Ghilea să-i pună la dispoziţie o situaţie a problemei cu atât mai mult cu cât respectivele firme au disponibilizat deja jumătate din salariaţi, nu au bani nici pentru plata datoriilor la stat şi riscă să intre în faliment.

Ovidiu Gavra, managerul general al Companiei de Apă Oradea, recunoaşte faptul că Ministerul Mediului este dator cu circa 17 milioane RON (170 miliarde lei vechi), însă nu a primit semne concrete pentru remedierea acestei situaţii jenante, care poate duce la insolvenţa unor constructori şi trimiterea în braţele statului, sub formă de şomaj, a angajaţilor acestora.

×
Subiecte în articol: observator