x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 16 ani de muncă în folosul comunităţii

16 ani de muncă în folosul comunităţii

de Diana Scarlat    |    08 Mar 2013   •   19:26
16 ani de muncă în folosul comunităţii

Proiectele sociale cele mai eficiente au în spate oameni cu foarte multă experienţă şi putere de muncă, dedicaţi activităţilor sociale. Doina Crângaşu este unul dintre actorii importanţi ai sectorului neguvernamental din ultimii ani, care de 16 ani deoune eforturi susţinute pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

În decursul carierei sale, a fost implicată în diverse programe sociale, militând pentru drepturile copiilor, pentru Fundaţia Salvaţi Copiii, sau  promovând şi dezvoltând programele sociale şi culturale ale Fundaţiei Principesa Margareta a României. O personalitate profesională complexă, Doina Crângaşu este şi un excelent manager, un fundraiser eficient şi un lobby-ist abil. Activitatea sa este extrem de intensă, Doina Crângaşu, director executiv al Confederaţiei Caritas România, fiind implicată în activităţi de lobby, advocacy la nivel naţional şi european, dar este şi iniţiatoare a unor proiecte originale şi de impact pentru ţara noastră. “Cei 16 ani de carieră în acest sector mi-au dovedit că a-i ajuta pe ceilalţi este o munca grea, însă una care aduce satisfacţia extraordinară de a te simţi om şi de a fi util pentru cei din jurul tău. Mai mult decât atât, îndemnul pe care l-am urmat a fost acela că oamenii nu au nevoie doar de ajutor material, ci şi de hrană spirituală”, explică Doina Crângaşu.

În anul 2012 a organizat prima Gală a Seniorilor, care a premiat poveşti extraordinare de viaţă ale celor mai active persoane vârstnice din România, a contribuit la crearea şi dezvoltarea unor grupuri de lucru pe tema intervenţiei în caz de dezastre naturale, a promovat şi a dezvoltat programe pentru peste 115.000 de beneficiari care se confruntă cu sărăcia absolută şi cu excluziunea socială şi a continuat evenimentul devenit deja tradiţie, “Un Milion de Stele”, care militează pentru eradicarea sărăciei. Pentru munca sa extraordinară şi pentru pasiunea cu care îi ajută pe ceilalţi, anul trecut a fost plasată în topul Forbes al celor mai influente femei din ţară, primind titlul “Doamna cu Suflet de Aur”. “Puterea de decizie, implicarea totală, profesionalismul şi capacitatea de a gestiona puterea financiară cu tact şi responsabilitate, sunt doar câteva dintre abilităţile de care ai nevoie pentru a reuşi să-ţi construieşti o carieră frumoasă în acest domeniu”, mai spune directorul asociaţiei caritabile.

Cel mai nou proiect iniţiat de Doina Crângaşu, în calitate de director executiv al Caritas România, este ghidul “Primul ajutor psihologic: ghid pentru asistenţii comunitari”, lansat pe 27 februarie, în parteneriat cu Federaţia ONG-urilor pentru Dezvoltare (FOND). Materialul a fost realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în anul 2011, cu scopul de a-i îndruma pe voluntarii care intervin pentru a-i ajuta pe oamenii afectaţi de calamităţi.  

×