x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 35 de ani de la primul zbor al lui Dumitru Prunariu în spaţiu

35 de ani de la primul zbor al lui Dumitru Prunariu în spaţiu

de Antena 3    |    14 Mai 2016   •   13:05
35 de ani de la primul zbor al lui Dumitru Prunariu în spaţiu
Sursa foto: Foto: Intact Images

Astăzi se împlinesc 35 de ani de la zborul primului român în spațiul cosmic. Cu naveta spaţială rusească Soiuz-40 şi alături de cosmonautul Leonid Popov, Dumitru Prunariu a rămas în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. 

În timpul ieşirii în spaţiu, Soiuz-40 s-a alăturat staţiei spaţiale Saliut-6, aceasta fiind deja în misiune de două luni. Cei doi astronauţi au realizate mai multe experimente ştiinţifice, au studiat radiaţiile cosmice şi tehnologiile spaţiale, dar au efectuat studii şi pe teme precum medicina şi psihologia, experimente gândite şi proiectate de specialişti români. 

În urma acestui zbor, Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român şi al 103-lea cosmonaut din lume ajuns în spaţiu.

Totodată, România devenit a 11-a ţară din lume care a trimis un om în Cosmos.

Mai multe detalii, biografie, declaratii & VIDEO, pe antena3.ro

×