Peste 100 de ONG-uri, fundaţii şi instituţii s-au înscris anul acesta la concursul „Lumea prin culoare şi sunet”, finanţat de Fundaţia Orange România, cu un buget total în valoare de 350.000 de euro.
S-au premiat cele mai interesante proiecte de educaţie, cultură sau sănătate ce vor fi implementate în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere, de auz sau de vorbire. Concursul a atras 110 proiecte prezentate de asociaţii sau fundaţii, instituţii educaţionale, instituţii medicale şi instituţii culturale din toată ţara, dintre care au fost selectate nouă proiecte câştigătoare.
„Susţinem proiecte de filantropie în 30 de ţări din Europa, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Ca strategie, în România, activităţile filantropice vor fi dirijate cu precădere în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi senzoriale, respectiv al celor cu deficienţe de vedere, de vorbire şi de auz. Aceste activităţi se axează pe sănătate prin screeningul în maternităţi, pe formare educaţională şi vocaţională, precum şi pe cultură, permiţând celor care nu văd sau nu aud să se bucure pe deplin de o expoziţie la muzeu, de cărţile din biblioteci şi chiar de un film la cinema”, explică Christine Albanel, Director Executiv – Evenimente, Parteneriate Culturale şi Instituţionale şi Solidaritate în cadrul Grupului France Telecom, Orange.
Criteriile de evaluare au fost: caracterul inovator, componenta digitală, relevanţa, durabilitatea (rezultate concrete şi sustenabilitate), impactul (număr de beneficiari), contribuţia (financiară sau în natură) din partea candidaţilor precum şi posibilitatea de implicare a voluntarilor. Fundaţia Orange va oferi proiectelor câştigătoare granturi cu valoarea cuprinsă între 10.000 şi 50.000 de euro. Principale ţinte vizate sunt detectarea şi tratamentul precoce al deficienţelor de auz în încercarea de a limita consecinţele dizabilităţilor respective, integrarea persoanelor cu deficienţe de văz, de vorbire şi de auz în comunitate, prin facilitarea accesului acestora la educaţie, la cultură şi la sănătate.
|n urma validării proiectelor, au fost desemnaţi câştigători Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Naţională a României, Fundaţia Cartea Călătoare, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Asociaţia Audiosofia şi Grădiniţa Specială pentru Hipoacuzici nr. 65 din Bucureşti.
„Numărul mare al proiectelor depuse ne onorează. Consiliul Director a selectat proiecte prezentate de instituţii neguvernamentale ce urmează să se deruleze în acest an în şapte muzee, şase universităţi, două biblioteci, două grădiniţe speciale şi patru spitale. Astfel, vom putea sprijini persoanele cu dizabilităţi de vedere, de auz şi de vorbire de toate vârstele şi de pe întreg teritoriul României.”, spune Dana Deac, Preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei Orange.
Proiectul „Simte arta în 6 muzee” (229,020 lei) constă în îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi senzoriale în şase muzee la nivel naţional, atât prin adaptarea spaţiilor muzeelor cu echipamente corespunzătoare şi reproduceri ale exponatelor, cât şi prin organizarea de vizite şi de ateliere gratuite pentru adulţi şi copii.
„ART Touch” (216,769 lei) îşi propune să accesibilizeze muzeul prin dotarea cu instrumente şi aplicaţii multimedia sau de realitate augmentată. De asemenea, se vor organiza ateliere cu specialişti de talie internaţională ce vor implica direct publicul cu dizabilitaţi pentru identificarea de noi metode participative.
„DReam” (Digital Resources – easy to access and manage) (86,470 lei) urmăreşte înfiinţarea unui centru de informare şi documentare dotat corespunzător, care va asigura accesul la informaţie persoanelor cu deficienţe de vedere.
Proiectul „Cursuri accesibile pentru studenţii nevăzători” (203,880 lei) are ca scop crearea a şase centre de accesibilizare a cursurilor pentru studenţi cu deficienţe de vedere din cinci universităţi la nivel naţional. Echipamentele şi softurile asistive care vor dota cele şase centre, serviciile oferite de acestea precum şi asistarea directă a 20 de studenţi nevăzători cu echipamente şi softuri care să-i ajute în procesul de instruire vor contribui la creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii.
Proiectul „HEAR-RING” (203,100 lei) urmşreşte detectarea şi tratamentul precoce al deficienţelor de auz la nou-născuţi în spitale din Cluj-Napoca şi Baia-Mare, iar pe de altă parte, reabilitarea auditiv-verbală pentru copiii cu implant cohlear din Zalău, Cluj-Napoca şi Baia-Mare în vederea integrării în comunitate.
„Sunetele viitorului” (184,500 lei) are ca scop stimularea incluziunii sociale a copiilor cu deficienţe de auz, prin realizarea în cadrul spitalului de copii Marie Curie din Bucureşti a unui centru de testare audiologică pentru diagnosticarea şi intervenţia medicală timpurie (încă din primii ani de viaţă) şi reabilitarea auditiv – verbală a copiilor implantaţi cohlear sau protezaţi auditiv.
„Atelierul Fantastic” (43,560 lei) presupune amenajarea camerei de stimulare polisenzorială Snoezellen şi la dotarea cu tehnologie interactivă şi 3D a Grădiniţei Speciale pentru Hipoacuzici nr. 65 din Bucureşti, în vederea reabilitării a aproximativ 200 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani cu deficienţe senzoriale.
De asemenea, Consiliul Director a selectat alte două proiecte pentru a fi înscrise de către Fundaţia Orange România la concursul de proiecte al Fundaţiei Grupului Orange. Acestea au fost declarate câştigătoare pe 28 martie şi vor fi co-finanţate de către cele două entităţi.
Câştigătorii sunt Institutul Francez din România, cu proiectul “Favorizarea accesului la IFR a persoanelor cu handicap senzorial” (99,300 lei), care urmăreşte deschiderea activităţilor Institutului Francez din România, cuprinzând cele patru centre regionale (Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi) şi cinematograful Elvira Popescu, persoanelor cu deficienţe vizuale şi auditive, prin dotarea cu echipamente tehnologice adaptate; şi Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Auz „Kozmutza Flóra”, cu proiectul „Scenarii de învăţare bazate pe Tablete PC” (88, 370 lei) al cărui scop este proiectarea materialelor didactice interactive care integrează tabletele PC în activităţile educaţionale ale copiilor deficienţi de auz din România. Proiectele vor fi implementate în perioada aprilie 2013 – iunie 2014.