x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 510 ani de tradiţie - Vienna Boys’ Choir concertează la Bucureşti!

510 ani de tradiţie - Vienna Boys’ Choir concertează la Bucureşti!

30 Oct 2008   •   00:00

VreauBilet.ro & The Agent.ro vă invită la 6 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Palatului, să luaţi parte la regalul muzical ­ "Crăciun Vienez" şi să păşiţi în atmosfera sărbătorilor de iarnă alături de cel mai prestigios cor de copii din lume, Vienna Boys’ Choir (Wiener Sängerknaben ).



Pe lângă tonul impecabil şi stilul de interpretare unic, Vienna Boys’ Choir oferă publicului un show al talentului ca actori, comedieni şi instrumentişti, combinând într-un  mod unic muzica şi dansul, cu poezia, teatrul şi artele vizuale. Vienna Boys’ Choir este cel mai vechi dintre toate grupurile muzicale, fiind înfiinţat la 7 iulie 1498, la dorinţa Împăratului Maximilian I al Austriei. O tradiţie ce continuă şi astăzi, astfel că în fiecare duminică, grupul coral de băieţi poate fi ascultat în Capela Imperială a Palatului Hofburg din Vienna.

În perioada Imperiului Austro-Ungar, acest cor a fost recunoscut pentru perfomanţe absolute şi pentru prezenţa acestora în uniforme militare în stil imperial. După primul război mondial, statutul corului a decăzut, însă Chaplain Joseph Schnitt şi-a menţinut poziţia  la capelă şi a reformat grupul, înlocuind uniformele imperiale cu o uniformă distinctivă: stilul marinar.

Astăzi sunt în jur de 100 de membri, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, şi sunt împărţiţi în 4 grupuri. Biletele pentru acest spectacol s-au pus în vânzare şi se găsesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Magazinul VreauBilet din Unirea Shopping Center et. 2 sau pot fi rezervate online pe site-ul www.vreaubilet.ro. Preţurile acestora variază în funcţie de categoria de loc, după cum urmează: Cat. III – 60 lei, Cat. II – 80 lei, Cat. III – 150 lei şi VIP – 200 lei.

×
Subiecte în articol: romania