x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 75.000 de refugiați ucraineni se află în România. Aproape 30.000 sunt copii

75.000 de refugiați ucraineni se află în România. Aproape 30.000 sunt copii

14 Mar 2022   •   15:16
75.000 de refugiați ucraineni se află în România. Aproape 30.000 sunt copii
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Pe teritoriul României se află 75.081 de cetățeni ucraineni, dintre care 29.385 sunt copii, anunță, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Toții minorii neînsoțiți vor fi înregistrați.

„Pe teritoriul României se află 75.081 de cetățeni ucraineni, dintre care 29.385 sunt copii. Copiii sunt primii pe lista de priorități atât în privința intervențiilor autorităților guvernamentale, fie la nivel central, fie la nivel local, cât și în conjugarea eforturilor cu societatea civilă, ONG-urile specializate din țară sau care au o vocație internațională și expertiză internațională, însă din perspectiva responsabilității lor pe care statul român le are față de protecția copilului”, spune Dan Cărbunaru.

Președinte Autorității Naționale pentru Protecția Copilului (ANPC) anunță că în următoarele două zile va fi finalizată o procedură clară de înregistrarea tuturor minorilor neînsoțiți.

„Când spun minori neînsoțiți, mă refer la minorii care nu sunt însoțiți de un părinte sau un reprezentant legal. Deci va fi o procedură de înregistrare și de urmărire. Sunt stabilite etapele concrete prin care un astfel de copil va trebui să le parcurgă și probabil că ați văzut cu toții cum funcționează la Siret sau la Sighetu Marmației - Poliția de frontieră înregistrează, trec prin acel spațiu de înregistrare a minorilor, dar pot fi și alte organisme, organizații nonguvernamentale care pot înregistra. Ulterior sunt îndrumați către servicii specializate sunt fie sunt preluați de direcția generală de asistență socială și protecția copilului și plasați temporar până se clarifică situația într-un serviciu socialsau sunt îndrumați către alte servicii, astfel încât să ne asigurăm că ei într-un viitor apropiat beneficiază de toate serviciile de educație, de sănătate și de orice alt serviciu au nevoie”, arată Elena Tudor.

Directorul General al Crucii Roșii România, Ioan Silviu Lefter, spune că organizația pe care o reprezintă a trimis în Ucraina 44 de tiruri cu ajutoare. „14 din partea Crucii Roșii române și restul din partea societăților de cruce roșie și Semilună roșie din lume”, spune acesta.

×
Subiecte în articol: refugiati ucraineni