x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A început BAC-ul. Azi, elevii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română

A început BAC-ul. Azi, elevii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română

28 Iun 2010   •   00:00
A început BAC-ul. Azi, elevii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română

Elevii de clasa a XII-a care au participat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, precum şi cei din sesiunile anterioare care au solicitat reluarea probelor nepromovate au susţinut testul scris la limba şi literatura română. Proba s-a desfăşurat în 630 de centre la care s-au adaugat 93 de subcomisii.


UPDATE:
Zece elevi de la şase unităţi de învăţământ din judeţul Dolj, înscrişi la proba de Limba şi literatura română a bacalaureatului, au fost excluşi din examen, după ce au fost prinşi de profesorii supraveghetori în timp ce încercau să copieze.

UPDATE: Examenul de Bacalaureat mai continuă în prezent doar pentru 18 elevi care au întârziat din cauza inundaţiilor şi au primit variante suplimentare.

Pentru sesiunea iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat s-au înscris 217.227 candidaţi.

Candidaţii declaraţi respinşi sau cei care nu se prezintă la una dintre probele de Bacalaureat nu vor promova examenul. Afişarea rezultatelor se va face pe 4 iulie, zi în care pot fi depuse şi contestaţii.

Pentru a promova examenul de BAC, un candidat trebuie să obţină minimum nota cinci la toate probele şi să aibă o medie generală de minimum şase. Candidaţilor a căror medie generală va fi de 5,99 le va fi rotunjită la şase.

Ministerul Educaţiei dă asigurări că BAC-ul se va desfăşura în condiţii bune, fără incidente. De altfel, o linie telefonică specială a fost deschisă pentru a fi preluate toate problemele.

Comisia Naţională pentru Bacalaureat a decis că extragerea variantelor de subiecte pentru probele scrise din sesiunea iunie-iulie nu are caracter public. Variantele de subiecte extrase vor fi comunicate după încheierea fiecărei probei, iar baremul de evaluare va fi postat pe internet, la adresa subiecte2010.edu.ro, la ora 14.30, a precizat Ministerul Educaţiei.

Calendarul examenului de Bacalaureat

28 iunie 2010 - Limba şi literatura română - probă scrisă
29 iunie 2010 - Limba si literatura maternă - probă scrisă
30 iunie 2010 - Proba obligatorie a profilului - probă scrisă
1 iulie 2010 - Proba la alegere a profilului şi specializării - probă scrisă
3 iulie 2010 - Afişarea rezultatelor (până la orele 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)
5-6 iulie 2010 - Rezolvarea contestaţiilor
7 iulie 2010 - Afişarea rezultatelor finale



×
Subiecte în articol: observator