x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A învins Poliţia, dar nimeni nu-i dă banii!

A învins Poliţia, dar nimeni nu-i dă banii!

de Mara Raducanu    |    29 Ian 2010   •   00:00
A învins Poliţia, dar nimeni nu-i dă banii!

După ce Jurnalul Naţional a prezentat două cazuri în care cetăţenii au dat în judecată Poliţia Rutieră, iata că domnul Valeriu Ştefănoiu a venit la redacţia ziarului nostru cu aceeaşi problemă. Şi lui i s-a ridicat abuziv maşina din parcare, a mers în instanţă să-şi facă dreptate, a avut probe şi a câştigat.



Deşi legea e de partea lui, omul, de altfel pensionar, nu-şi primeşte de nicăieri cei 500 de lei plătiţi pentru recuperarea maşinii. Autorităţile pasează responsabilitatea dintr-o "ogradă" în alta.

Ziua de 13 octombrie 2009 a fost pentru Valeriu Ştefănoiu într-adevăr una ghinionistă. Pe la ora 8:20 dimineaţa şi-a lăsat maşina într-o parcare de pe Strada Iuliu Maniu-Cetatea de Baltă şi a coborât pentru zece minute să-şi cumpere medicamente. Când s-a întors, autovehicul dispăruse. "Vă daţi seama că nu am mai ştiut de mine. Eram pur şi simplu şocat. Nu mă anunţase nimeni. Nu îmi explicam ce s-a întâmplat, mai ales că ştiam ca totul era în regulă, că o parcasem legal şi că nu încurcă." S-a sfătuit şi cu un prieten, a sunat la Poliţia Rutieră şi a aflat că maşina îi fusese ridicată şi că pentru recuperare, în schimbul unei sume de bani, trebuia să meargă în comuna Roşu.

A dat banul şi a luat maşina, după care a mers la Udrişte să i se dea procesul-verbal. "La Udrişte, l-am găsit pe un anume agent Fuerea Marin. I-am vorbit despre cazul meu şi l-am rugat să-mi dea să văd pozele. A refuzat, spunând că aşa ceva se poate doar în instanţă. S-a uitat în calculator şi mi-a spus că în procesul-verbal agentul constatator trecuse că lăsasem maşina în intersecţie. Total neadevărat, ceea ce am şi demonstrat. Eu, în atâţia ani de când conduc, nu am avut niciodată probleme. Cum puteam să las maşina în intersecţie?", povesteşte domnul Ştefănoiu.

LEGE, TE HALESC!
Agentul-şef adj. Fuerea Marin, care pe procesul-verbal pe care i l-a dat domnului Valeriu Ştefănoiu s-a trecut drept agent constatator, ori a avut în acea zi mici "scăpări" în ceea priveşte Legislaţia Rutieră, ori nu prea cunoaşte legea. Asta deoarece toate articolele invocate de dumnealui în procesul-verbal, unele nu există, iar altele nu susţin fapta pentru care i s-a ridicat maşina acestui om.

"Am studiat foarte serios procesul-verbal si practic nu înţeleg pentru ce mi s-a ridicat maşina. În primul rând, art. 108 alin. 1 lit. b nu mai are un punct 7, pe care Fuerea Marin l-a trecut. Iar art. 100, alin. 2 din OUG se referă la nerespectarea regulilor de utilizare sonoră, care nu are nimic de-a face cu staţionarea ilegală."

PROCESE-VERBALE FĂRĂ CAP
Dar surprizele nu se termină aici. Nu este singurul proces-verbal primit de domnul Ştefănoiu. Se pare că dumnealui a fost mai "norocos" şi a beneficiat de doi agenţi constatatori. Nici Petre Alexandru, celălalt constatator, nu pare să stea mai bine în materie de lege. El susţine că lui Valeriu Ştefănoiu i s-a ridicat maşina deoarece a încălcat prevederile art. 143 din OUG nr. 195/2002.

Dacă ar fi consultat legea, ar fi văzut clar că acest articol se referea la folosirea instalaţiei de iluminare a vehiculului. În plus, tot din procesul-verbal aflăm că, "în conformitate cu prevederile art. 64 din OUG nr. 195/2002, modificată şi republicată, am (n.r. - a dispus) ridicarea autovehicului în cauză şi depozitarea acestuia în locul special amenajat". Din nou, greşit! Art. 64 spune clar că o maşină este ridicată numai dacă încurcă circulaţia, dacă nu, atunci îi sunt blocate roţile.

MORI CU DREPTATEA ÎN MÂNĂ!
Valeriu Ştefănoiu a dat în judecată Poliţia. A mers în instanţă, a câştigat, dar acum nimeni nu se sinchiseşte să-i returneze banii. "Vreau să merg până în pânzele albe. Eu sunt pensionar, dar aici nu se pune numai problema banului. E vorba despre un drept al meu care mi se refuză. Despre principii", ne-a declarat domnul Valeriu Ştefănoiu, hotărât să-şi facă dreptate.

×
Subiecte în articol: observator