"Prieteni şi rude, cu părere de rău vă informăm că Andrés Moreno a murit, rugaţi-vă pentru el", au anunţat rudele pe contul de Facebook al lui Moreno care au explicat că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a decedat ca urmare a unui infarct şi a unei peritonite.
Moreno a murit în drum spre spital, a declarat pentru DPA o prietenă a bărbatului. "Se simţea bine, dar mai avusese două infarcturi. A intrat în insuficienţă respiratorie şi a murit în ambulanţă", a declarat Carmen Palacios, care l-a ajutat în ultimul an în procesul de recuperare.
Mexicanul, care ajunsese să cântărească 444 de kilograme, a fost supus unui bypass gastric în Guadalajara, statul Jalisco (vestul Mexicului). În momentul efectuării intervenţiei chirurgicale, bărbatul cântărea 323 kilograme. La 25 noiembrie, Moreno a fost operat de urgenţă pentru îndepărtarea unei hernii. Medicii au tăiat circa 80 de centimetri de intestin. La aproape o lună după operaţia de bypass despre care Moreno a spus că i-a schimbat viaţa, bărbatul reuşise să slăbească 30 de kilograme.
Sursa: AGERPRES
Citește pe Antena3.ro

