x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit Miss Moldova

A murit Miss Moldova

09 Ian 2009   •   00:00
A murit Miss Moldova

Maria Bujor, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, ieri, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 28A, în apropiere de localitatea Ruginoasa, din judeţul Iaşi.



Potrivit presei locale, tânăra conducea un Fiat Punto şi se îndrepta spre Paşcani, dinspre Vaslui. Din cauza vitezei mari, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. "Nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers", a afirmat, pentru Ziarul de Iaşi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Virginia Pralea. În urma impactului deosebit de violent, Maria Bujor a decedat pe loc, iar maşina a fost avariată în proporţie de 50%. Tânăra, care avea permis de conducere din 2005, era singură în maşină în momentul accidentului. Maria Bujor era studentă la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, iar anul trecut câştigase premiul Miss Elegance 2008 la finala concursului "Miss Leisure 2008", organizat în China.

×
Subiecte în articol: romania