x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un şofer de autobuz din Bucureşti a intrat pe trotuar, după ce i s-a făcut rău

Un şofer de autobuz din Bucureşti a intrat pe trotuar, după ce i s-a făcut rău

20 Apr 2013   •   13:42
Un şofer de autobuz din Bucureşti a intrat pe trotuar, după ce i s-a făcut rău

Un şofer din Bucureşti care conducea autobuzul 311 a intrat cu vehiculul pe trotuar, lovind mai multe maşini, dar şi stâlpii de protecţie de pe marginea trotuarului.

Accidentul s-a petrecut în cartierul Titan, în apropierea intersecţiei Liviu Rebreanu şi Nicolae Grigorescu. Nu au existat victime şi nici răniţi grav.

Se pare că şoferul ar fi suferit un preinfarct, medicii SMURD care au ajuns la faţa locului declarând că acesta suferă de dureri în zona toracică.

"Se pare că şoferul prezintă o durere toracică. Mai este o persoană, o femeie, care acuză dureri lombare, dar este conştientă. Este vorba despre un pieton. Echipajele noastre verifică pasagerii din autobuz sau din zonă. Nimeni nu a fost transportat la spital", a declarat, la România TV, Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.

Şoferul a fost scos din cabină de unul dintre călători, care a spart uşa ce separă cabina de restul autobuzului. Călătorul a povestit că şoferul era căzut pe spate.

Patru maşini parcate pe trotuar au fost avariate, dintre care una destul de serios. Şi autobuzul are pagube însemnate, parbrizul fiind spart, iar partea din faţă tamponată. 

Martorii spun că autobuzul circula cu viteză redusă, în momentul accidentului, pentru că se apropia un stop.

×
Subiecte în articol: accident autobuz autobuz 311