x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident grav pe Centura București. Trei copii vor fi transportați la spital

Accident grav pe Centura București. Trei copii vor fi transportați la spital

de Redacția Jurnalul    |    09 Aug 2025   •   19:00
Accident grav pe Centura București. Trei copii vor fi transportați la spital
Sursa foto: Hepta

Un accident grav s-a produs sâmbătă, la Glina, pe Centura București. Trei copii și doi adulți vor fi transportați la spital.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN Centura București, în zona localității Glina, județul Ilfov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului sunt cinci victime dintre care trei sunt copii. Toate victimele vor fi transportate la spital.

Circulația rutieră este restricționată. Se estimează că situația va reveni la normal pe parcursul serii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident centura copii